#Logo #WebSite #MagazinOnline #SocialMedia

Faptul ca avem foarte multe optiuni, nu reprezinta intotdeauna un lucru bun. Desi atunci cand avem mai multe optiuni la dispozitie ar trebui sa ne fie mai usor sa o alegem pe cea care se potriveste cel mai bine nevoilor noastre, situatia sta cu totul altfel cand avem la dispozitie mii de variante. Acest lucru se intampla si in cazul alegerii unei machete WordPress pentru un magazin online sau pentru un site de prezentare. Cautarea devine plictisitoare, necesita mult timp si probabil te intrebi de unde ar trebui sa incepi. Am fost si noi acolo, de mai multe ori, si stim cat de frustrant poate fi acest proces, insa am decis sa iti usuram munca. Am creeat penru tine o lista cu cele mai importante aspecte pe care sa le iei in calcul atunci cand esti in cautare de o macheta pentru site-ul tau WordPress.

Care sunt nevoile tale?
Toate machetele WordPress arata, fara indoiala, extrem de bine, iar acest lucru nu ne ajuta deloc atunci cand cautam macheta perfecta pentru site-ul nostru. Ba chiar am putea spune ca ne incurca. Esti tentat sa alegi o macheta doar pentru ca iti place cum arata? Nu o face! Stabileste care sunt nevoile tale: tipul site-ului, doresti ca acesta sa aiba optiunea de blog/ecommerce incluse, vrei ca site-ul sa poata fi accesat si de pe dispozitive mobile, care sunt elementele care vrei sa apara pe prima pagina, cat de des vei posta continut nou, cum vrei sa fie afisat acesta etc.

Desi majoritatea antreprenorilor online aleg macheta, iar in functie de aceasta dezvolta restul site-ului, ar trebui sa fie invers. Daca ai o idee despre cum ai vrea sa arate site-ul, despre tipul continutului pe care il vei adauga, despre frecventa cu care vei adauga continut nou, iti va fi mult mai usor sa alegi macheta potrivita pentru site-ul tau, indiferent ca vrei un magazin online, un site de prezentare, un blog sau orice alt tip de site.

Functionalitati si optiuni
In functie de nevoile pe care le-ai identificat, iti poti concentra atentia pe alegerea functionalitatilor si a optiunilor necesare pentru a-ti indeplini scopul.  Intotdeauna trebuie sa te gandesti ca site-ul se poate dezvolta si chiar daca momentan nu vrei sa vinzi produsele online, s-ar putea ca peste o anumita perioada de timp sa iti doresti acest lucru, insa sa fii nevoit sa iti faci un site nou.

Sa presupunem ca ai talent la desen, iar scopul tau este de a-ti prezenta operele de arta si de a interactiona cu oameni care au aceleasi pasiuni ca si tine. Poate nu iti doresti sa vinzi tablourile pe care le faci in urmatoarele 2-6 luni, insa daca observi ca din ce in ce mai multi utilizatori iti solicita acest lucru, de ce sa nu faci acest pas? O macheta de site de prezentare care are integrata optiunea de magazin online iti ofera aceasta posibilitate rapid, fara sa fii nevoit sa iti faci un magazin online separat.

Site responsive
Odata cu dezvoltarea tehnologiei, oamenii isi schimba comportamentul, atat online, cat si offline. Acestia prefera sa navigheze pe Internet direct de pe telefonul mobil sau tableta, in loc sa aprinda laptop-ul sau computer-ul. Daca vrei ca site-ul tau sa aiba succes in mediul online, acesta trebuie sa fie responsive. Daca ai decis sa iti faci un site, inseamna ca potentialii tai clienti sunt online. Iar daca sunt online, mai mult ca sigur acceseaza Internetul atat de pe laptop, cat si de pe tableta sau smartphone.

Personalizare rapida
Inainte de a alege o macheta WordPress, verifica daca poate fi personalizata sau nu. Cum arata paginile standard? Poti crea alte pagini? Poti adauga portofoliu, blog, calendar etc.?

Integrarea retelelor de socializare
Daca esti detinatorul unui blog, a unui magazin online sau a oricarui alt tip de site, cu siguranta iti doresti sa convingi cat mai multi clienti si potentiali clienti sa participe la discutii, sa aprecieze postarile tale, sa le comenteze si sa le distribuie pe paginile proprii. Prin integrarea butoanelor catre profilele din social media, poti creste numarul vizitatorilor pe site, si in acelasi timp al clientilor.

Aspect curat
Machetele cu un aspect curat, minimalist sunt mult mai apreciate de vizitatorii site-ului decat cele incarcate cu elemente de design. Atentia utilizatorilor cade pe meniu si pe produsele/serviciile tale, nefiind distrasi de elemente grafice complicate.

Compatibilitatea cu diferite browsere
In timp ce unii utilizatori prefera Chrome, Safari  sau Mozilla Firefox, altii aleg Opera sau alte browsere mai putin cunoscute. Din acest motiv, asigura-te ca macheta WordPress arata la fel, indiferent de brower. Vorbeste cu companie de web design care se ocupa de dezvoltarea si implementarea site-ului online sa verifice felul in care este afisat site-ul in diverse browsere.

Desi nu exista o reteta care garanteaza succesul unei afaceri online, gasirea machetei potrivite WordPress implica mai mult decat un design modern. Cu toate acestea, stabilirea unei liste cu nevoile specifice ale companiei, te va ajuta sa faci mult mai usor diferenta intre doua machete aparent asemanatoare.

Optimizare SEO by SEOElite

Web Design realizat de DowMedia

Gazduire Web by BugetHost

© Toate drepturile rezervate - Dow Media Consulting SRL - Splaiul Independentei 202B, Bucuresti, Sector 6
cloud-synckeyboardlaptop-phone